Ringstrasse: bulevardul care a înlocuit zidurile Vienei

Pe scurt

Ringstrasse e bulevardul în formă de potcoavă, lung de vreo cinci kilometri și lat de aproximativ 57 de metri, care înconjoară centrul vechi al Vienei și atinge Canalul Dunării la ambele capete. Până în anii 1850, pe traseul lui se aflau bastioane, șanțuri de apărare și un glacis gol. În decembrie 1857, împăratul Franz Joseph a ordonat demolarea fortificațiilor, iar în următoarea jumătate de secol terenul s-a umplut cu o operă, un parlament, o primărie, o universitate, două muzee uriașe, teatre, biserici și palatele de raport ale noii elite industriale și bancare. E cel mai complet ansamblu de arhitectură istoricistă a secolului al XIX-lea din Europa și încă încadrează tot ce face un vizitator în Innere Stadt.

De ce și-a păstrat Viena zidurile atât de mult

Majoritatea capitalelor europene renunțaseră la ziduri cu mult înainte de 1850. Viena nu, în parte din memorie: fortificațiile opriseră armatele otomane în 1529 și din nou în 1683 (povestea e în Asediul Vienei din 1683). În secolul al XIX-lea nu mai valorau nimic militar — trupele lui Napoleon au intrat în oraș de două ori, în 1805 și 1809, și au aruncat în aer o parte din bastioanele de lângă Hofburg la plecare. Golul lăsat a devenit Volksgarten și Burggarten, primul semn a ceea ce urma.

Motivul real al amânării a fost politic. După revoluția din 1848, când studenții și muncitorii vienezi au ținut scurt timp orașul, armata voia teren liber între centru și suburbiile unde locuiau „clasele periculoase”. Glacisul, o fâșie de tragere lată de câteva sute de metri, le convenea generalilor de minune. I-au făcut să se răzgândească banii, creșterea orașului și un împărat tânăr care voia o capitală pe măsura imperiului.

„Este voința mea”: decretul din 1857

Ordinul imperial scris de mână, care începe cu celebrele cuvinte *„Es ist mein Wille”*, poartă data de 20 decembrie 1857 și a fost publicat în Wiener Zeitung chiar de Crăciun. Demolarea a început în martie 1858. Un concurs internațional a premiat mai multe proiecte, iar planul general aprobat în 1859 le-a combinat ideile. Bulevardul a fost inaugurat oficial pe 1 mai 1865, deși construcțiile au continuat decenii la rând.

Finanțarea a fost ingenioasă. Un Fond de extindere a orașului a vândut fostul teren militar în loturi către dezvoltatori privați, iar banii au plătit clădirile publice. Armata a câștigat totuși ceva: la margini au apărut cazărmi noi, precum Rossauer Kaserne, iar bulevardul era suficient de lat ca trupele și artileria să se miște repede. Pe Ring, frumusețea și controlul mulțimilor n-au stat niciodată departe una de alta.

O plimbare pe Ring, clădire cu clădire

Cel mai bine înțelegi Ringstrasse urmând-o în sensul acelor de ceasornic, de la Operă. Tramvaiele 1 și 2 merg pe porțiuni lungi din ea când obosesc picioarele (verifică traseele actuale în pagina de transport).

Opera de Stat (Sicardsburg și van der Nüll, inaugurată pe 25 mai 1869 cu *Don Giovanni* de Mozart) a fost prima mare clădire publică terminată — și cea mai ironizată. Criticii spuneau că pare scufundată în pământ, pentru că nivelul străzii a fost ridicat după începerea lucrărilor. Eduard van der Nüll și-a luat viața în 1868, iar August Sicard von Sicardsburg a murit câteva săptămâni mai târziu. Niciunul n-a apucat inaugurarea. Legenda vieneză că Franz Joseph și-ar fi limitat apoi comentariile la orice clădire la un politicos „a fost foarte frumos, m-a bucurat foarte mult” se povestește des, dar e greu de dovedit. Vizitează Opera de Stat cu un tur ghidat ziua sau citește pagina de concerte pentru spectacole.

Kaiserforum. Vizavi de Hofburg, Gottfried Semper și Carl von Hasenauer au proiectat un for imperial care n-a fost terminat niciodată. Ce există e spectaculos: muzeele gemene față în față peste Maria-Theresien-Platz — Kunsthistorisches Museum (deschis în 1891) și Muzeul de Istorie Naturală (deschis în 1889) — și aripa curbă a Neue Burg, terminată abia în 1913. Aripa-pereche de pe cealaltă latură a Heldenplatz nu s-a mai construit, de aceea piața pare atât de ciudat de deschisă. Cele două statui ecvestre, ale arhiducelui Carol și prințului Eugen de Savoia, sunt opera lui Anton Dominik Fernkorn.

Parlamentul, Primăria, Universitatea, Burgtheater. Porțiunea următoare arată cum folosea secolul al XIX-lea stilul ca argument. Theophil Hansen a dat Parlamentului (1874–1883) coloane grecești și o fântână cu Atena, pentru că Atena însemna democrație. Friedrich von Schmidt a făcut Primăria (1872–1883) neogotică, amintind de orașele negustorești autonome din Flandra. Heinrich von Ferstel a ales Renașterea pentru Universitatea din Viena (1884), epoca învățăturii umaniste. În fața Primăriei, Burgtheater, de Semper și Hasenauer, s-a deschis în 1888 într-un neobaroc care flata curtea. În spatele universității, Biserica Votivă a lui Ferstel mulțumește cerului că Franz Joseph a supraviețuit unui atac cu cuțitul în 1853; a fost sfințită în 1879. Parlamentul s-a redeschis în 2023, după o restaurare lungă, și e una dintre cele mai bune vizite gratuite de pe Ring.

De la Schottenring la Stubenring. La nord de universitate, Ringul devine comercial: Bursa lui Hansen, roșu cu crem, și clădirea proiectată tot de el ca hotel pentru Expoziția Universală din 1873, azi Anantara Palais Hansen. Pe latura de est, Muzeul de Arte Aplicate al lui Ferstel (1871) e un palat frumos din cărămidă și sgraffito, iar peste drum stă clădirea care a declarat stilul Ringstrasse încheiat: Casa de Economii Poștală a lui Otto Wagner (1904–1906, extinsă în 1910–1912), cu bolțuri de aluminiu și sală de ghișee acoperită cu sticlă. Continuă în Stadtpark, deschis în 1862, până la monumentul aurit al lui Johann Strauss din 1921.

Palatele banilor noi

Clădirile publice ajung pe cărți poștale, dar cea mai mare parte a Ringului e privată: blocuri de raport grandioase, pe care vienezii le numesc *Ringstrassenpalais*. Proprietarii erau industriași, bancheri și constructori de căi ferate — „baronii Ringului” —, mulți din familii care abia primiseră drepturi civile depline, inclusiv familii evreiești importante precum Ephrussi, Todesco și Epstein. Palais Ephrussi al lui Hansen, pe Universitätsring, e casa din memoriile lui Edmund de Waal, *Iepurele cu ochi de chihlimbar*; Palais Epstein, lângă Parlament, face azi parte din complexul parlamentar. Multe dintre aceste familii au fost jefuite și alungate în 1938 — povestea continuă în Viena 1938–1955 și Viena evreiască.

Hotelurile de lux au urmat averile. Hotel Imperial a început ca palat al ducelui Philipp de Württemberg și a devenit hotel pentru expoziția din 1873; Hotel Bristol s-a deschis vizavi de Operă în 1892. Cultura cafenelelor de pe bulevard trăiește încă la Café Schwarzenberg (1861), Café Landtmann (1873) și Café Prückel (1903) — vezi ghidul nostru de cafenele.

Criticii: Sitte, Loos și „orașul Potemkin”

Ringul a avut dușmani de la început. Urbanistul Camillo Sitte susținea în 1889 că spațiile uriașe îi fac pe oameni să se simtă pierduți și că o piață bună trebuie să fie închisă. Arhitectul Adolf Loos a fost mai crud: în eseul *Orașul Potemkin* (1898) a luat în râs blocurile de raport împodobite cu ornamente de ciment bătute în cuie, ca să semene cu palate aristocratice. Otto Wagner, care a construit el însuși pe Ring, cerea o arhitectură care să exprime viața modernă, nu costume împrumutate din istorie. Revolta lor e subiectul plimbării noastre prin Viena 1900 și Jugendstil. Istoricul Carl Schorske a citit mai târziu Ringstrasse ca autoportretul liberalismului austriac: sigur pe el, cultivat și, cum aveau să arate deceniile următoare, fragil.

Ce înseamnă Ringul azi

Ringstrasse face parte din Centrul istoric al Vienei, sit UNESCO din 2001 (trecut în 2017 pe Lista patrimoniului mondial în pericol din cauza unui proiect de clădire înaltă lângă Stadtpark). E și locul unde se adună orașul: maratonul, Parada Curcubeului, manifestațiile, mulțimile de Anul Nou. Tot aici istoria a avut cea mai întunecată clipă: pe 15 martie 1938, Hitler a vorbit unei mulțimi uriașe din Heldenplatz de pe terasa Neue Burg.

Cum îl vezi bine: mergi pe jos o jumătate și cu tramvaiul cealaltă; intră în cel puțin trei clădiri (Parlamentul, Opera cu un tur și un muzeu); bea cafeaua chiar pe Ring, nu pe o stradă lăturalnică; și revino seara, când fațadele sunt luminate. Pentru fundalul dinastic, citește Viena Habsburgilor; pentru palatele de dincolo de bulevard, vezi palate.